Neștiință de cer
Aș fi vrut
să fi vrut
a scrie …
într-o întâmplare
un colț de cer
întunecat …
cu o unică sabie
de foc nestins
un vers.
Dar undeva
unde cerul se vrea
cuvânt …
Există îndepărtarea
finalizată în mine
neștiut —
Se poate reciti
în lipsa mea …
focul
recuvintelor.
Propunere copilăroasă
Harul îmi propune
un cer vernil –
al codrului copil –
moral lăstun.
Moralul avenit
îmi lasă cerul
gol de albu-mi –
negru flerul.
Negrul de alb
impus în har,
coboară cerul în pahar,
indus redus.
Redus instinctul
cerului de sineși,
propune copilului,
bătrânul … Nimeși.
12 12 10
O…NANISM
La mai văzut deci cineva, pe Bulă?
S-a dus probabil să facă și … bani.
Probabil fiul său are menirea ovală,
să fie erata de la Casa Albă, peste ani.
Nu vreau să ajung, acele vremi.
M-i s-ar lungii, privirea… pe fereastră
și nu știu… zău, de ce mă scremi?...
O fi vreun junghi de fericire albastră?.
Ce nume poartă acum la Hollywood?
E sigur un actor!... O fi chiar…Luy?!
Că prea am râs … în prea absurd,
și numai un râs clasic ne va mai prii.
Probabil Bulișor … jucă la …roluri,
că nu i-au mai rămas grafic … decât,
un rol de dumnezeu, mizând pe goluri,
înghițituri, ce n-i se prevestesc în gât.
Vă mai întreb încă odat…
De!... l-ați văzut… s-au l-ați recunoscut?
Voiesc, nutresc și jinduiesc a ofticat,
…în memoria … papilei gustative să-l asmut.
Dar mi-e că-mi v-a lăsa … un gust amar,
atunci când mă voi fericii o…nanic.
În cele mai amare presimțiri, de har,
degust—dezgust … un demi-urg o...bamic.
11 noiembrie 2009
ODA ACTORULUI
Prolog
Poftiți! Intrați! E scena goală,
actorii vor intra în sală.
ODA
Că lumea, viața e o scenă
o știm cu toții din arenă …
Nu poți să joci un singur rol,
deșii în sine, viața ta-i pe hol –
Nici n-o trăiești și n ici nu mori,
ești unul dintre-al ei actori.
Ori cunoscut ori anonim mereu,
trădezi și-ți joci rolul cu greu …
Nu poți să spui ce crezi, ce vrei,
e și respectul, un confuz temei.
În toate toate câte sunt sub soare,
nu poți să fi profesorul Tacăc se pare.
(Citeștei numele pe dos și scăpărat
și-ntr-un că…știg te vezi călcat.)
De aceea trebuie să joci un rol,
ori ai o păsărică, ori un stol.
Și între toți cei cu pricina,
ba se ridică, ba cade cortina.
Suntem c-am superstițioși se știe
și-un misticism bolnav dă-n actorie.
Să-mi spună mie cine-i sănătos ? –
El singurul, e actorul de prisos!
A scăpărat odată-n scenă dur,
plin de umor, c-o inimioară-n șnur -
o moștenire superstițioasă -
una din zale, cea mai roasă ...
… Din poveste ca-un piersic înflorit
și plin de îndrăzneală în rol s-a repezit …
Dar scena, improvizată-n mare,
doar așternută cu-n covor ca-atare …
S-a rupt covoru și-nfloritu-n zale,
căzu și se lovi la portocale.
Acolo nu se aștepta să ia vreun rol
și s-a-ntâmplat de la luat nevol.
Și cu durerea-n toți moștenitorii,
glumea în jalea s-a ca toți actorii.
Întregul stal l-a-aplaudat cu zor,
crezând că Piersic este cascador.
Căzuse-n locul unde odată sta,
orchestra, care odată ne orchestra.
Orchestrele s-au c-am rărit! Ce dacă?
Cântăm jucând de n-i se-apleacă.
Întâmplător trădând încă-un abuz,
plângând a râs, răzând a plâns confuz.
Mult mai firavă ca actorii,
e scena, unde intră spectatorii.
În scenă totul e o conspirație,
de aceea cade și cortina în admirație.
Și atuncea când ieșim definitiv din rol
se aud aplauze pe – înghesuitul hol.
Că arena s-a redus în sală
și sala într-o lojă aproape goală.
Admiratorii teatrului prea gol,
în zale aplaudă uitați pe hol …
și vor intra odată-n scenă,
iar noi îi vom aplauda cu jenă.
Epilog
N- aplaudați mai am de rupt o zală,
s-ajung în locul meu din sală.
Intrarea acoperită-i numai cu-n covor,
când voi cădea sa-aplaudați cu zor.
Și știu că n-am să mă ridic vreodat
și voi degeaba ve-ți fi aplaudat.
Actorului Florin Piersic
ODA COCORULUI
Prolog
Când pleacă un cocor în calea lui lactee,
rămânem pironiți în cer și vinovați de zare ,
cu mintea dusă-n înstelata așteptare,
visând cu ochi goliți de zborul lui în stele.
ODA
Îmi amintesc cândva…în clasa întâia,
aveam o imagine-n Abecedarul sfânt,
cu un bătrân și doi copii, întrebând:
Bunicule unde se duc cocorii toamna?,
crezândveul lactic de cocor îi îndemna...
…Ei dragii moșului,…în cuvinte dalbe…
Se duc că vine iarna, în țări mai calde.
Cu gândul dus, în blândul anotimp,
visându-i cum se-nalță, ca zeii din Olimp,
mi-am zis: Ce știe doamna învățătoare?
Ei pleacă-n alte lumi, pentru-un nou soare,
că-n toată vara soarele s-a ars se pare
și-l vor aduce relegândul la noi… dară,
dar drumu-i lung și-ajung la primăvară.
…De aceea vara în vremi de ploi, ei deseori,
se urcă-n înălțimi, să lege soarele cu sfori,
să nu-l alunge vântul…zic acum, himeric
și să rămânem dintr-o dată-n…întuneric.
Nici ei cocorii, nu, nu mai pot apoi,
să ne aducă soarele pierdut înapoi.
Cocorii deci, erau veniți din cer
și numai eu știam al lor mister.
Azi când m-aplec în zborul lor cel saturnal,
găsesc elipse ce vibrează-n magnetism sial.
Dezvolt o teorie mult mai complicată,
a vremii bune, ce-n cocori se îndreaptă.
Într-o vibrație, numai de ei știută,
ei vremea o îndreaptă, de se cută.
În vrerea nu știu cui, mănat de dor,
mă simt al berzelor ambasador
și-am investit în doi suporți de cuib,
dar unul este gol, să nu mă îmbuib.
Cândva când voi mai progresa în vrere,
se va-ntregii și mica mea plăcere
și mitul se va întregii și el, mai sper,
purtându-mă, pe aripi de cocor, în cer.
Probabil, întregi-va un alt mit ,universal,
în care eu mă voi întoarce triumfal.
…Și voi fi acel copil, din clasa întâia,
întregind emoția învățătoarei, ce voia…
să ne explice cum bătrânul îi-îndemna:
... când pleacă de la noi, cocorii toamna.
…Și ridicându-mă, î-mi va da cuvântul
și eu voi mijlocii atunci, cerul cu pământul.
…Dar lucru acesta l-am făcut, ca atare,
probabil sunt moșneagul înțelept, se pare…
De ce-oi fi spus deci, cu cuvinte dalbe...
cum ei ... cocorii, pleacă în țări mai calde?
Epilog
Plecați demult in zborul de cocor
și el rămas în unic anotimp, pribeag,
își va schimba și firea și-al său zbor
și va fi om, un biet, tăcut, moșneag.
7 iunie 2009
ODA FERICIRII
Prolog
E cineva mai fericit ca mine? –
Cel amăgit tot amăgind …duse pe sine,
tot fericind …duse în toți onanic și onir…ic,
ca toți să fie … fericiți un pic.
ODA
Stăteau la soare două gâze
și bâzâind se bucurau de viață …
și-o păsărică le-a întâmpinat și râse,
înfulecându-le cu desfătare și dulceață.
Această păsărică, zis curcan – dorinței,
l-am c-am … netam – nesam …
de ziua mare a recunoștinței,
în fericirea … marelui haham.
El chiar jertfi un miel de paște …
Eu, porcul de Ignat l-am urmărit –
acelui fericit ce o să caște,
de fericirea mea prea plictisit.
Epilog
A ...! … Am aflat chiar adevărul …
și el, e schimbător, deci … plictisit.
Știți? M-am gândit să interzic și mărul –
Rodul cunoașterii, că prea sunt fericit.
3 07 10
ODA FRUNZEI
Prolog
Mitul demiurgic ar … suferii liturgic,
dacă în căderea ei … ar pustiii …
și anotimpu-n care … El Omul, ca pomul
ar înfrunzii.
ODA
Căzută ești într-un lăuntric … fast,
încă din vremea raiului, cel cast
și când venise vremea și momentul crud,
ai decăzut și din firescu-mi … nud.
M-ai rușinat și … azi abia-mi revin,
întru-n nudism profan și desfrunzit în chin.
Mă chinuie căderea ta târzie,
cum i-ai căzut și Evei de simbrie.
Ea și-a plătit … o inocență ca s-o dea,
de har pământului, crescut ca rod, la umbra ta.
Bietul Adam sacrificând același … rod,
ți-a întregit în pețiol un … nod,
de atunci, toți zeii trag la sfori,
împletite din frunzare și din flori.
…Forțăm întinsul tău spre o tulpină,
ce-n rai era probabil acea frunză … dlină.
…Și tot așa din frunză-n frunză,
o lălăim prin timpul ce ne scuză.
…Că frunza cade mai mereu … și-n toamnă
și … fiecare frunză, e-n lancrăme-o doamnă.
Anticele zâzanii prin lauri de cezar,
strigat-au: Ave Cezar! ... strigat-au în zadar…
Sau stins… acele vremi de taină întru-n dor,
mai dacic ca romanic și desfrunzit ușor.
Am să mă cert cu dumnezeu!:
Ce are, de se dă, tot la frunzarul meu?.
Dedându-se mărșav … într-u Cristos,
chiar Papa a-nfrunzit, dar c-am pe dos
și superstițios să zicem… deci, tradițional,
a-ngălbenit onanic, ca-un … homosexual.
Ce?! ... frunza este așa mai feminină, … (Oare?),
arzăndu-și ramul-rug inchizitor, spre iluminare.
Aicea, frunza s-a iluminat -ntr-un tot feeric
și numai un cioban a miorito-n cânt eteric.
Îmbătat de zaibărul din rod, umbrit de transhumanță…
și roade acum un rozmarin spre iad, ca anduranță.
El! ... focul toamnei, care vine să inspire…(Oare?)
…un suflet frunzelor uitate la întâmplare,
va dematerializa rugina din rușinea frunzei
și îi va rușina, pe dumnezei.
Epilog
Rămâne în scripte, sau numai în frunzare:
un gând, un pas foșnind spre ea…
spre acea frunză, care la întâmplare,
a înfrunzit în ram, dar va cădea.
9 octombrie 2009
Dedicată amicului SAȘA ȘTELEAC
ODA TA
Prolog
Ce rost aș mai avea-n povești,
de nu ești tu așa cum ești.
ODA
Tu ești și-ai fost de-o veșnicie
și-acum încerc să-ți țes din cer o ie,
dar mi-e c-am să o cos pe ici, pe acolo
din fir de praf de stele, dat prin rouă.
Tu ești frumoasă numai cât și flori
și cu cireșe la urechi, îmi dai fiori.
Tu ești primăvăratec clopoțel
ce se împlinește într-un ghiocel …
Și ești cămașa ce-o am tras la sorți,
rămâi inaccesibila-mi floare de colți.
Focul verii-n tine mă aprinde,
tu-mi dai foc și arzi tot ce mă vinde.
Roșul merelor ești tu în toamnă
și tu ești singura ei doamnă.
Destinul tău bogat e în arome
și se îmbogățește-n mii de forme.
Păcat îmi ești să te condamn pe veci,
ființa ta să mă hrănească deci.
Tu ești ușoară ca un fulg de nea,
sunt omul de zăpadă, ești a mea.
Căldura sufletului din firescul meu,
te va topii în lancrăme, mereu.
Tu viscolești cu nevinovăție …
ești trena iernii imaculată-n insomnie,
când țeși cu ger dantelării la geamuri
și-mpodobești cu promoroacă-n ramuri,
cu-un univers de stele, tu-a mea iarnă,
când infinitu-n tine se răstoarnă.
El, cerul tău se-ntrece și pe sine,
în primăvara asta care vine.
Tu compromisă ești, dar te întreci,
să înflorești în ramul meu pe veci.
Tu trecerea-mi prin timp și vremi,
ești singura minune ce mă întremi.
Oricum ma-i vrea și-oricum aș fii,
tu ești iubirea mea și-o ști.
Chiar dacă vrei, sau chiar dacă nu vrei,
ești nebunia mea din flori de tei.
Al rozelor suspin din spin
și nebunia mea din flori de crin.
Ești luna ce-mi răsare pe cărare,
când plec din veșnicie într-o floare.
Doar tu-ți permiți să mai greșești:
greșeala ta sunt eu … în nespusele povești,
de aceea am să plec și-o să rămâi …
Tu cea din urmă, cea dintâi.
Epilog
Tu ești aceea care-mi vine bine ,
tu ești din mine și nimic din tine,
dar pentru ca să fiu și eu,
rămâi doar tu cum ești mereu.
29 ianuarie 2009
ODA OMULUI LUNII
Prolog
De când e luna, sus pe cer,
a închipuit al omului mister.
Icoană vie, a celui dintâi rit,
purtată de noi oamenii, în mit.
ODA
Când vremea s-a-mplinit, un pumn de humă,
a ajuns în trupul nostru și pe lună.
În vremea aceea, s-a ridicat…El, Mihail
și-avea ceva în mers lunatic … veșnicul copil.
A lunecat spre lună, prin miturile scorojite în ison,
purtând un nume văruit, ca: … Michael Jakson.
Încet, încet, El s-a transfigurat, într-un lunatic,
și s-a albit și s-a-mplinit în tot ce-i… vărcolatec.
Nu m-ar mira, dacă… ne-ar bântui din lună,
în fiecare seară-a … Noapte bună.
Desigur miliarde, sunt bântuitorii cearcănului lunii,
închipuind, tot ce înțelepții și nebunii lumii,
au pus în slovă, în hore… întregind un rit
și-au împlinit, firescul chip al lunii, într-un mit.
Acum, când știm povestea lui și cine-i … El:
icoana ce prefigura-ntr-al lunii chip pe Cain și Abel,
s-a transfigurat în al său chip, dansând la eternul foc.
… Apare întunecat, metamorfoza nu i-a folosit deloc.
Probabil, el știa cum … ne va seduce iluzoriu,
negrul în alb și s-a transfigurat, premonitoriu.
La drept vorbind, nu oricui îi este dat… să fie:
metamorfoza lunii, o icoană vie.
Cândva, probabil Cain, cu Abel își înnoise jertfa
și s-a întunecat atunci prin fapta sa,
iar noi urmașii lui, suntem în duh întunecați
și-n chipul lunii suntem, ce ascundem consternați.
Acum vedem pe cel ce s-a jertfit pe sine,
El e icoana omului transfigurat, ce vine,
să ne arate ce suntem și ce vom fi cândva,
când focul veșnic se va stinge și va fumega.
Priveștel pironit în lună, cum negreșit El vine,
în pași lunateci…… în sinea ta, în tine.
Epilog
El timpul, se va fi-ncheiat… în ultim rit,
când chipul lunii va fi șters, cu-n ultim mit.
Probabil, cum și ce va fi, se vede: cum zic unii,
în cealaltă față… nevăzut-a … lunii.
13 iulie 2009
În memoria megastarului…MICHAEL JAKSON
ODA INOCENȚEI
Prolog
În semn că cerul este inocent mereu,
ne amâgește furtunos, cu-n curcubeu.
Prologul meu
-Debil… ce ești!
-Iar tu, ești… un senil!
Așa se ceartă cerul, mai mereu
și ce vedem, e… doar un curcubeu.
ODA
Micuța Lucile se plimba pe stradă,
tot minunăndu-se de câte i-a fost dat să vadă.
Trecea lovindu-și caldarâmul cadențat, dar în zadar,
că-ci nu știa nimic, de mărginașul trotuar.
Avea să treacă ca un desen al străzii,
copilăria ei, o joacă de-a Crăiasa Zăpezii,
dar vine primăvara și fata înmugurii
și Luy se-nroșii de inocența s-a, ce se-înnurii.
Lucile se transforma într-o femee,
un mesager al intangibilelor curcubee …
și semn că poți să aspiri totuși la ea …
la inocența ei aprinsă, așa cum se vedea.
Azi, când mai privim pe cer un curcubeu,
ne amintim de ea, redevenind copilul zeu,
de aceea, ne-am refugiat în mit,
atunci, când într-o tresărire, am… păcătuit.
Trezvia firii și chemarea de-a întregii-un destin,
a șters culoarea inocenței curcubee, pe deplin.
Și scuze nu-s, când nu mai știu ce-s eu…
de aproape om și de departe …dumnezeu.
N-aș accepta spunându-se vreodat,
că fiica cerului sublim s-a măritat.
Ce bine-i șade-n rol de zână măseluță!
…Frumoasă e, dar nu e și… drăguță.
Cum poți în noapte s-o privești
și ziua dragostea, să i-o mărturisești?
El, bietul Luy și-ar fi dat și-al doilea rând de dinți,
atât de tare, zâna, m-i la scos din minți.
Chiar eu, am pregătit, dolarul, de argint,
s-o întâlnesc… într-un văl de absint.
Nu poți… să-ți dai… întâlnire cu destinul,
de nu-ți îneci… în in-ocență și declinul.
Acum Lucile… îl chinuie pe Luy… în zadar,
chiar dacă… tocmai ea, e… Zâna Trotuar.
Nici prințul Luy… nu-i o scară… câtre cer,
decât, o lustruită scară… de bordel,
chiar dacă … poate niciodată, n-a pășit,
pe alături, cum atâta și-a dorit.
Ajuns un impotent, dar un savant strălucitor,
a pus în evidență, inocenței, o măsură, de mosor.
Cum pentru el, nu s-a-ntâmplat … o șansă …
să fie cu Lucile, rezis-a șansa … ansă
Tu!, câte anse… ți-ai propus să învărteștești,
bătând trotuarul, cerurilor… pământești?
Acum, când cerul, v-a mai da o repetență,
ți-ar fi ușor, să te abați… spre inocență…
și poate într-un răstimp, avea-vei… chiar de dat,
o ansă, ca să-ți amintești, de inocența, de-altădat.
Nu îți propun … să te călugărești,
dar iart-o … pe Lucile, când o întâlnești.
Și întregindu-ți … omenescul, de-a fi zeu,
poate … reinventezi, un … curcubeu.
Epilog
Mi-e teamă azi … să merg … spre curcubeu,
poate … se-așează nimb, pe capul meu …
și … nu mi-e… că îmi șade rău, sau … bine,
dar … sigur, mă va face, de rușine.
Epilogul meu
-La braț … acuma … cu Lucile …
Vă las! ... Hai pa! Ce sunt… debil?
-Nuuu!… Un senil!
25 octombrie 2009
ODA LUMINII
Prolog
Stingeți lumina că nu văd nimic.
Am cheltuit o viață pe-acest…ic
și-am scăpărat, din mit în mit,
spre …a-mi aprinde, bâțul de chibrit.
ODA
…Și-acum, odată...ce-am aprins chibritul,
să ne grăbim se apropie sfărșitul…
sfărșitul flăcării din mit…albastre
ce va pleca din noi spre astre.
Să profităm de-această unică-întâmplare
spoindu-ne livid, spre -iluminare.
Nu știu, arzând vreun ic de alabastru,
unii-au ajuns cu sânge albastru
și-au răspândit, ei, mitul luminos
pe care întunericul -oferă din prisos,
schimbându-i ambalajul, mai mereu…
Să reciclăm înnoirea luminii întunecate
și să ne iluminăm întunecându-ne în toate,
livrându-ne, ca seu întunecimii
seduși de iluzia luminii,
crezând mereu în jertfa lumânării,
și o sortim banal, per-pe-tuării.
Înainte ca nimicul să fie întâmplare
avea nevoie de-o resuscitare,
așa precum acelui ce se îneacă
îi trebuie …un pic, un ic de apă.
Mai este lovitura pe la spate,
da-n întunecimii-i peste poate ,
fiind în sine, acel ic banal
și-o lovitură pe la spate, ar fi fatal.
Resuscitarea în nimic nu vine
și întunericul s-a înecat în sine,
jertfindu-se-n inevitabila întâmplare,
ea, unica și indispensabila iluminare,
voind spre a se pune-n evidență,
printr-o micuță, oportună repetență.
Indispensabilă în partea s-a concretă:
că-un adevăr e, dacă se repetă.
Voind să se repete întunecimea,
s-a întrerupt și s-a născut lumina.
Croiți deci noi dintr-o întunecime,
perpetuăm această jertfă-n sine,
fiind ciopliți dintru-n destin fatal
și ne amăgim să ardem … ideal.
Cât a se ascuții un ic, se poate,
loviți de eul nostru pe la spate?
Odată întunericul iluminat,
s-a întregit în sine de-odat,
dar ne-având cu cine să se frece,
cum am frecat acest chibrit la rece.
Că în lumină e inexistent,
deșii e transparent de aparent.
…Și cum nimica nu îi vine
se ia la întrecere cu sine,
robit acum, de acest sofism,
a dat în creativul, onanism
și a intrat în cercul vicios,
iubindu-se pe sine în tot ce-a fost.
De acea întunericul tot crește
chiar dacă ea lumina îl ispitește.
Cu cât lumina-i mai deplină,
măsura întunericului, e mai dlină.
Îmbogățindu-se în gândul lui,
a sărăcit cu totul ca s-o spui …
lumina s-a înstrăinat de el
și a rămas chiar singur, singurel.
Din jertfa lui a mai rămas o vină
și noi îi zicem azi că e lumină.
E…dar de la lumină, pă-n la noi,
e tot atâta cale și-napoi
Da! El, banalul, s-a tot icuit
în întunericul atât de ascuțit.
Ea scăpărarea i-o luă -nainte,
crezându-se pe sine mai cu minte,
neatinsă în sentimente de iubire, zic
și în ființa s-a de întuneric.
…Iar întunericul mai mic și-n dos,
a devenit de tot neputincios
și i-a scăpat definitiv iluminarea,
așa cum a croito întâmplarea.
Cu cât se-ascuții mai bine-întunecimea,
cu atât mai ascuțită se făcu lumina,
căci ea lucra la iluminarea ei
și se ostenise la străin temei.
Iluminarea ei era lumina
și i-a rămas din ea doar vina ,
de-a separa pe veci orice întâmplare,
ce ține …mă-ndoiesc, de iluminare.
Ei bine! cum nimic nu se repetă,
luminii i se năzării că e concretă.
Avea-n natura s-a, ceva din îndrăzneală
și s-a tot pus de atuncea pe căpătuială
și-așa și eu iată-s căpătuit,
cu-acest…Au! …ce fost-a…un chibrit.
De această iluminare, eu-s de vină
și stăm pe întuneric la lumină.
Epilog
Ce întuneric s-a făcut în cer
și m-am c-am împăcat cu vina,
că nu știu dacă să mai cer,
să reaprindeți iar lumina.
5 iunie
Ție…
ODA MÂINII
Prolog
A! uit de mână pă-n la gură …
acest … cu…vânt se vrea cu…mine…cătură.
ODA
Tot turuind la pietre printre ramuri,
am isprăvit un zid cu geamuri…
să dăm un rost mai acatări și pâinii,
prin rodul minții și sfințirea mâinii.
N-am spus așa … ca unii s-o întindă-n cute …
de robe lungi ca măna s-o sărute,
cei ce pricep mult prea puțin …
să facă nefăcutul mai divin.
Am zis și m-am dezis de mâna,
care se-ntinde-n van vânând furtuna.
Omagiile mele mâinii de soldat,
dar nimeni să nu-i vadă rodul vreodat.
Ajunsă vajnică în bravul piedestal,
cu un crescut baston de mareșal,
din care va rodii același tărăboi,
ce-a plămădit și-a copt de un război.
Rămâne să ne războim cu ace –
războinicilor autentici premii pentru pace.
Omagii disecției firii umane îmbolnăvite
și-a extirpării răului cu viețile plătite …
cu-o mână de sisif și mecenat,
spre-a reclădii celula-n lung din lat …
dar nimeni să n-ajungă-n bisturiu,
din leagăn până la sicriu …
cioplit din ramul mâinii unui pom,
prin demnitatea crudă de-a fi om.
Întind o mână, cu o mână-n van,
te iau pe tine, spre-a te da … golan …
C-o mână tot mai goală … zi de zi,
reîncercând un tot, spre-a potrivii …
acelui zid cu geamuri, acea ușă,
și mâinii întinse … o mânușă.
Epilog
Nu totul mâinii-i este de-apucat-n-neant,
fără-o mânușă potrivită de servant.
21 decembrie 2009
ODA IADULUI
Prolog
Mă simt neputincios și atât de compromis
că nu știu dacă-aș poposii, la umbra mea din scris,
dar vine, acel… foc târziu, abstract ,în egoul meu
și-așa… cum sunt, rămân mistuitor… mereu…
Adamic, înălțat, s-ar zice din pământ,
dar plin de sine, în tot ce e mai sfânt
și idolatria voi s-o reconfigurez liturgic,
s-o trec abstract, din ce-i firesc, în demiurgic.
ODA
Când din abstracție, decad în univers,
sunt eu același: un întâi, demers
și din nemărginirea universului, decad,
să fiu, cel pământesc în firea mea din Ad.
Încins în Antarctica voi să mă reculeg,
sunt eu, cel mai neliniștit și n-o înțeleg.
Mă duc deci rușinat în Arctica-napoi
și-s eu, cel ce nu știu nimica despre voi.
Odată ajuns în plai, Eu… u…ropean,
găsesc muzee ale rușinii, an de an,
într-un festin deliric, delirant se înnoiesc,
comemorând prin moarte, firescul nefiresc.
Cultul acesta absurd, s-a împământenit
și-n sine-mi, de mă întorc, sunt stânjenit.
Mă simt cel mai victimizat, din toți,
cămașa mea acum, o trag la sorți
și-o voi sfărși într-un muzeu,
etichetat, multilingvistic: Eu.
Ce s-a întâmplat într-un cândva, nu știu,
dar ies prin dos că s-a făcut târziu.
Muzeul e iluminat …ntr-un tot universal, de zeu,
dar vai!... grăbindu-mă am uitat cuvântul, Eu.
Plecând numai în Z-etul nescris, deci invizibil,
m-am c-am pripit și-s c-am… neeligibil.
Când m-am transfigurat, zațul căzut
în nălucire Zoroastru și Zamolcses s-a făcut.
Azi ce mai sunt aceștia, în lipsa unui Eu,
care să adune credincioșii, la muzeu.
Din drumul lor cu bune intenții, cad,
căci drumul lor duce mereu spre Ad.
Între timp lipsa de Z…se dovedi, minune
și pelerini au tot șters la EU se spune,
abia de se mai vede o linie confuză,
un I intangibil, care nu îi scuză…
și își cere, punctul apoteotic înapoi,
în așa zisa… Judecată de apoi .
Acest Iadveh, e, de… nepronunțat
și atuncea… i-au zis Iad, mai nuanțat.
Epilog
În trecerea-mi confuză prin Adul cel concret,
am c-am trans…literat un I, din Eul meu incert
și deci pământul… cel firesc, ce-n scripte-i Ad,
l-am reconfigurat din nou, în sinea mea, în Iad.
ODA PAHARULUI
Epilog
El, singur, duce ca povară, golul,
atunci când îi râvnim mereu, obolul.
În repetabila-i povară, unii văd un rit
și tot râvnind, l-au dus din sete-n… mit.
ODA
Când setea, s-a făcut căuș,
când apa, s-a oprit într-un… urcuș,
s-a –nfiripat instantaneu, ispita:
Pa…Har, v-om bea și apa ta, cu sita.
…Și uite paroind, noi însetații harul,
am inventat așa …paharul.
…Dar până… să-l luăm în mână,
avea să treacă c-am… o săptămână.
În libertate, totu-i nelegat de terne,
e ca o sită, care haru-l cerne
și îi făcurăm setei…felul,
rămași în contemplație, cu zelul…
iar sita, s-a tot colmatat… cu amar
și harul ajunsese, un… pahar.
Așa dar, totul s-a schimbat-ntr-o doară
și ne îmbătăm acum, cu apă chioară,
ca-n timp, să risipim, tot harul,
voind… să reconfigurăm, paharul.
Cu zarvă mare,în nesfărșit festin,
paharul nostru, se pogoară din destin
și mai înclină harul, câte unul,
ca să ne bem amarul și cu pumnul…
dar ca amarul să fie deplin,
paharul nostru se agită-n mod… divin.
…Se tulbură mijlocitor… într-un pocal
mereu tot mai ciobit, devine, Graal…
și poți turna în el, apă de ploaie
și chiar dacă virtutea, ț-i se-ndoaie,
în căutarea adevărului și-a fericirii…
ea apa ploii, este apa… nemuririi.
…Graalul, se face un sistem… destern
și o metodă, de a fi etern.
Astăzi, din companie-n companie,
închinăm: câte-o șampanie, în vrie.
Frizantă-i… amăgirea din pahar…
să ținem un discurs, cu… Har.
Stăpâni, după stăpâni, înclină toți,
paharul, ce l-am tras la sorți.
De fapt… ei vor să ne îmbete…
carisma lor, ne face… sete
și tot mai însetați, din zi în zi,
în golul din pahar, o vom sfărși.
El golul, care nu se face har
se risipește și mai sparge, din pahar.
El golul, este singurul hotărâtor
și prisosește… în cuvântul lor,
care se vrea, să întregească-un rit
și un pocal, tot mai ciobit.
În mitu-acesta, eternul, e un poc,
că cioburile, aduc noroc…
să stilizăm mai mult, paharul,
ca să ne îmbătăm, numai cu harul
…și demiurgic îmbătați,
vom fi un ciob, în timpii sparți.
Rămâne ca destinul nostru-n… joc,
s-aducă altora, noroc.
Suntem, în așteptarea nu știu cui,
împărtășindune, într-u venirea lui.
Cum nu vom fi… propun un toast:
Să bem în cinstea, golului, rămas!
Paharul, sau pocalul, Graalul frânt,
oricât s-ar umple, mai rămâne golul sfânt,
să ne amintească, să turnăm: Zadar,
un carcaleth, amestecat, cu har.
Epilog
Îl chem la cină, azi, pe dumnezeu,
să văd din ce… va bea, amarul meu.
4 februarie 2009
ODA
CUIULUI
Prolog
Un demi-urg se lasă așteptat
perenului de sine aplecat,
dar nu de excesul tern telurului,
ci-n reverența unui … cui.
Perpetu,
s-a impus această stare
și lumea priponindu-se, ca-atare …
noi repetabil, am ajuns mai ... înțepați
și șchiopătăm, aproape atârnați.
ODA
Ce-aș vrea să-n cui? ... și să n-o scap,
de un, cu cui: E vorba despre-un … cap.
Nici mare, nici prea mic, pentru cununi de laur …
e așa cum l-a hățit, un meșter: Faur.
Purta desigur, mai în jos,
să spun …
ceva … să-înțepi, o bulă … de săpun!
Dar nu de bule-mi arde mie
acum,
ci de banalul care-l poartă oricum …
Oricum se văd, în mod
spectaculos,
cum unii bulele le-ntorc pe dos.
Ciudat … și imposibil
chiar de zis
și totuși este vorba de-un proscris …
ca cioara albă, chiar și-n vis.
Dar să ne-ntoarcem la -acel
cap hățit,
făcut să fie cu nesaț lovit.
În timp, găsit-au unii…chiar
de explicat,
cum că el capul, bine-i … de aplecat,
dar nu de aceste capete voiesc să spui,
ci cum și cât să bați banalul … cui.
Drept să-l pătrunzi, în lemn de crud,
dar să nu crape cuiirea, s-o
tocești,
iar de-i asmuți … mai ud menirea
nu-i nici chiar … pud, să-l … ciocănești.
Da! Pudic de-npătruns, e vitregit …
El, cuiul anost e mult prea dezgolit
și dacă drept e de împlântat,
esenței lui, e de-un banal … ciudat.
De aceea-n timp, din hap înhap,
el, mult s-a stilizat, la trup, dezisul
cap.
Așadar unii … s-au
emancipat,
să zicem, au … delaborat:
l-au … înnituit, înșurubat și
încapsat.
Ei! ciocănind, la multe … nuri,
l-au aplecat, în multe ... uri, în multe … guri,
voind de fapt, să plece capete ce nu-s,
așa plecate, cum le-au… pus.
Acești adepți, ai nu știu
cui,
ce n-au găsit, al lumii…cui
și … și-au propus, așa-ntr-o… doară,
să lege lumea cu o sfoară,
… unde mai pui, că i-au zis … cui.
„Ba chiar la lună, cu lasou să dăm …
și s-o păpăm.”
… Și-un Terchea Berchea -al nu știu cui,
mai caută și-al lunii … cui.
Pesemne ei, se cred în stare,
să facă sfoara … cui, la întâmplare.
Să credem noi, că tot ce e legat,
stă bine, fiindcă este…împlântat.
Iar nodul, cel meș-te-șu-git…
e-un cap, ce stă la mijloc … liniștit.
Există, deci un studiu … aprofundat,
cuiul acesta, cum e de-înfundat …
teză, de doc-to-rat …
Și s-ar părea, că două funduri… de!
s-ar împlânta, în el, așe.
O…vorbă de țâran, așe și-așe.
… Dar, dacă ne gândim mai bine,
vedem … că unii cred că … se cu…vine:
(ei sunt din cei ce stau … pe vine)
Să facă cu acest cui, menaj! …
numai în trei, cu două funduri, gaj.
E drept! E bine frăgezit!,
deci crud
să fie locul de bătut, la ud.
Și ce folos, de bietul … cui,
dacă nu intră-n talpa … oarecui?
… Și nu vorbesc de talpa, orișicui,
ci doar a celui, cu un pas greoi,
care își poartă platfusul, vâlvoi.
Picioru-acesta, dacă-i ...
înțeles,
aduce firii umane … un nou sens,
se poate spune, că de fapt,
picioru-n sine, este ... încălțat.
Util fiind, doar … ne-umblat.
Cadența-i spre infern
impune bune intenții unui pisc …
chiar avatarul cuiului suprem:
un obelisc.
… Cu-n pas concret și
cui…sandru
și atârnăm, într-un meandru!
Probabil chiar Adam,
acolo-n rai,
când s-a înțepat, să zicem … într-un pai
pășea concret, numai în gând cu-n
cui
și toga și-a purtat în el, chiar pielea lui:
Anticipând pretextu-i în umbra unui … pom
și cauza-i în…cuiată, de-a fi … om.
Că pomu acela de-un cu-cui
ne-a c-am lăsat
cu-n singur cui
și pielea noastră e covesată lui.
E unic
cuiul ancestral
şi-l jupuim în mod tradi-ţional.
Tradiţia s-a tradicţionat
şi cuiul s-a mistificat.
Apriori
cuirea s-a împămâtenit
și chiar și pe Cristos, l-au pironit
și l-au perpetuat, doar cei de sus, cu stare,
ce-și poartă cuiul, în nerușinare.
Și astăzi cuiul, este dus cu alai,
că nu mai poți să zici, nic of, nici vai!
Și cuiu
acesta ar fi, de-ar fi să-l vinzi,
doar celor ce-și agață la-ntâmplare,
Cuciucul Zgaibei, Muștiucul cu care,
se cocărește, la Bogrinzi.
E vreo icoană, sau îmi pare mie?
Da, e! E sfânta sărăcie!
Şi asta nu se plimbă așa … hai hui,
ci-n suflet pironită-i …
sărăcindu-ne,
de-un ultim … cui.
Nedemiurgicul
nimicului de-a fi
în tot ce e și nu s-ar putea ști.
Există intrepreți, ce-și cântă insolent,
cu-n cui de la sicriu drept instrument.
Și pe acesta, chiar de-mi cade greu,
v-o spun: îl bâzăi întocmai eu.
Ex cuiul
nimicului, nimic mai banal …
El sunetul, mișcării din ancestral.
Și … ca să nu m-apuce, criza,
spoiesc, cu oceanele lumii, firiza.
… Că tot ce-i pierdut neantului,
mai bate-n memoria lumii, un cui.
Și tot ce s-a pus, la temelia lumii,
într-un delir, al nu știu cui,
vor căuta tot șchiopătând, nebunii
și vor găsii un simplu … cui,
înțepat în talpa ta … și-a lui.
Motiv retoric ce din talpă suie:
de-a bate demi-urgic
cuie.
De
consemnat o piedică împiedicată –
El cuiul expirat neînțelesului de altădată.
Și după atâta, osteneală,
se vede un cap de cap,
un … capăt mic într-o sfârleală.
Și! … Parcă, locu-n care a
intrat,
a fost și este, cel mai lăudat.
Degeaba eu voiam să spui:
Ce-i, cum și cât să bați, banalul, cui.
Ar mai fi vorbe
fără meșteșug,
de spus așa, într-un …belșug,
și bietul cui, oricâte-ar fi de zis,
va rămânea mereu, proscris.
Dar locul
care l-a pătruns,
oricât l-ai lăuda, nu-i îndeajuns.
De aur dacă e, El, bietul cui,
e acolo, dar nu-i pasă …nimănui.
Se pare, cei ce-s mult, de lăudat,
că poartă-n ei, un cui, mai deșirat,
cuvântul bun ar fi: îmbârligat.
Sunt, cuie-n
fapt
și totu-i cui, de fapt.
Și cum
nu-i mod a scoate, cui de cui,
mai bine zici curat, că de fapt … nu-i.
Și tot ce-am zis … De-am zis? Să zic!
E? ... Nu-i mai mult, decât … nimic.
Mă-întreb atunci: Cum s-a-ntâmplat,
că-s ca bătut, cu-n cui în cap?
Probabil, numai el mi-a mai rămas …
El. Demiurgicul lui glas …
… Eu,
bietul cui, uitat … pe un pervaz.
Epilog
Un cui
mai tare, ca cel care s-a dat odată,
ca cel mai slab, din cei mai slabi vreodată …
nu folosește, la nimica, niciodată.
6
iulie 2008 - …
